Wednesday, November 30, 2011

Peste 1.000 de pachete de Craciun pentru prescolari si varstnici la Aiud

Marti o delegatie malteza din Hasselroth (Germania), condusa de primarul orasului, Uwe Scharf, a vizitat Primaria municipiului Aiud, tinand cont de relatia de prietenie dintre primarul german si primarul Horatiu Josan. Delegatia maltezilor din Germania se afla in aceste zile la Aiud, gratie partener... iatului cu Serviciul de Ajutor Maltez din Romania, filiala Aiud, care exista de peste 10 ani si in baza caruia, in fiecare an, copii si varstnici din Aiud primesc cadouri de Craciun.
In acest an au fost pregatite peste 1.000 de pachete, dintre care 700 de catre elevii Scolii Nikolaus Kopernikus din Hasselroth, cel mai important partener al primariei germane in cadrul acestui proiect.
Cele peste 1.000 de pachete pregatite pentru acest an au inceput sa fie distribuite deja persoanelor varstnice din Aiud, dar si prescolarilor din gradinitele de pe raza municipiului. Intrucat delegatia germana va parasi Aiudul in 1 decembrie, actiunea va fi finalizata saptamana viitoare de catre Serviciul de Ajutor Maltez din Romania, filiala Aiud.
De precizat faptul ca, in luna decembrie, Primaria municipiului Aiud incepe pregatirea evenimentului "O jumatate de secol impreuna", dedicat cu prioritate familiilor care implinesc 50 de ani de la casatorie, pe care administratia locala il organizeaza, alaturi de Serviciul de Ajutor Maltez din Romania, filiala Aiud, inca din anul 2004. Pentru editia din 2012, eveniment care va avea loc la inceputul anului viitor, primarul Horatiu Josan intentioneaza sa-i sarbatoreasca, impreuna cu cei care aniverseaza nunta de aur, si pe cetatenii de onoare ai municipiului Aiud. Sorin Poparadu
Stiri diverse:

No comments:

Post a Comment