Tuesday, November 22, 2011

Alba Iulia poate fi buturuga mica in competitia pentru desemnarea capitalei cultural europene din 2020

-Domnule Todoran, sunteti albaiulian? - Cred ca da, sau mai bine zis devin din ce in ce mai mult. Locuiesc de treizeci de ani in Alba Iulia - probabil orasul cu cel mai frumos nume din lume si prin tot ceea ce intreprind doresc sa fac cat mai multe lucruri bune pentru acest oras si pentru acest jud... et. - Surprinzator sau nu, la ultima intalnire a Comitetului de Initiativa Alba Iulia 2020-Capitala Culturala Europeana ati fost investit presedinte interimar al acestui comitet. - Pentru a putea raspunde la aceasta intrebare va trebui sa ne intoarcem putin in timp. In anul 1986, celebra actrita greaca Melina Mercury, in calitate de ministru al culturii in Grecia, a propus desemnarea pe rand a unor orase cu o bogata traditie drept "Capitala Culturala Europeana" in scopul intaririi legaturilor intre diferitele zone ale Europei. Declararea aceasta are si o limita de timp de un an si ofera o "vizibilitate" extraordinara pentru regiunea respectiva. Inseamna promovare, prosperitate, dezvoltare. Din aceasta cauza merita sa ne batem pentru a fi desemnati, iar pentru mine personal reprezinta "provocarea vietii". Da, am fost ales presedinte interimar al Comitetului de Initiativa si, indiferent daca voi ramane sau nu in staff-ul viitoarei organizari, nu voi pregeta sa pun umarul alaturi de toti cei care cred in Alba Iulia si in viitorul ei. - Pentru acest proiect vor trebui investite sume apreciabile de bani, am vazut exemplu Sibiului de acum cativa ani. De unde vor veni acesti bani la Alba Iulia?
- Este foarte important sa stim aceste lucruri. Da, se vor investi bani multi. Ati vazut cum s-a dezvoltat toata zona Sibiului in cativa ani? Deci exemplele ne sunt la indemana. Banii vor veni de la Comitetul de Initiativa si sponsori pe de o parte, apoi de la autoritatile locale: Consiliul Judetean, Consiliul Local Alba Iulia, de la Guvernul Romaniei si desigur de la Uniunea Europeana. Exista posibilitatea sa angrenam o zona mai mare, nu numai cea a municipiului Alba Iulia si atunci probabil ca vor veni alaturi si alte Consilii Locale cum ar fi Sebes, Aiud, Zlatna, Blaj, Cugir, Ocna Mures. Vor veni multi bani si se va investi mult in zona. Asa ca un calcul estimativ, presupunem ca se vor crea minimum 3.000 de noi locuri de munca. - Nu este un secret faptul ca multe voci din viata publica si nu numai contesta proiectul, spunand ca ne-am trezit in ceasul al 12-lea sau ca Alba Iulia este prea mica pentru un razboi asa de mare?
- Contestatarii nu fac decat sa ne motiveze si mai mult si de ce nu, sa ne atentioneze asupra unor eventuale "pericole". Nu este adevarat ca ne-am trezit prea tarziu, suntem in timp optim si va promit ca vom recupera foarte repede eventualele decalaje pe care unii le-au depistat. Suntem in competitie cu Timisoara, Cluj si Iasi, atat stim deocamdata. S-ar putea inscrie si altii. Lupta va fi dura dar, noi credem, din foarte multe motive obiective, ca avem sanse reale. Nu suntem prea mici dar, e bine sa nu ne perceapa rivalii ca pe niste candidati puternici. Stiti cum e cu buturuga mica... Avem si o varianta fezabila de a intra in competitie cu toata zona despre care am amintit. Nu-i putin lucru. De ce n-am avea sanse? Judetul se dezvolta, se modernizeaza, cetatea va fi in curand o bijuterie, se va construi in urmatorii ani un centru cultural care sa ofere conditii de "cinci stele" pentru o filarmonica, un teatru etc. Autostrada s-a inceput, de la aeroportul din Sibiu si pana aici vom face o jumatate de ora. Lucrurile trebuie vazute in dinamica lor si nu stationar sau retrograd. Apoi, chiar daca nu vom castiga, va spun sincer ca ne vom alege cu niste programe coerente, fezabile si care, spre bucuria noastra, vor fi concepute si sustinute de toti factorii politici. Iata ca in jurul unui astfel de eveniment se pot coagula toate fortele indiferent de orientare. Pelerinele si umbrelele politice se vor lasa la intrare... La intrarea in elita europeana... - In raspunsul dumneavostra ati atins o problema sesnsibila la Alba Iulia in acest moment: consensul politic. Se poate realiza in Cetatea Marii Uniri acest lucru? - Oamenii politici sunt "evenimentarzi", dati-mi voie sa inventez un adjectiv, si bineinteles ca isi asuma anumite merite pe care de multe ori le si au, altadata... Dar nu aceasta este problema acum. Fara oameni politici nu se poate construi nimic in directia propusa. Credeti ca putem ajunge capitala europeana fara ajutorul primarului, al presedintelui consiliului judetean, al deputatilor, senatorilor, al demnitarilor proveniti din zona noastra? Niciodata! Zilele trecute am avut cateva convorbiri interesante atat cu puterea cat si cu opozitia si va asigur ca suntem pe drumul cel bun. Primarul Mircea Hava este dispus sa ajute, sa se angreneze efectiv. In saptamanile urmatoare vom fi cu totii invitati la primarie spre a stabili o strategie comuna. Deocamdata lumea se documenteaza, pregateste strategii... Domnilor, va asigur ca dincolo de orgolii, de diferende, de orientari, suntem de acord cu totii ca ne vom uni sub arcada unui simbol sfant: ALBA IULIA.
-Va multumim si va uram succes in acest proiect.
A consemnat Sorin Poparadu

No comments:

Post a Comment